Stai liniștită, nici eu nu mă înțeleg uneori.
Uite...vreau să îți povestesc ceva.. Chiar îmi era dor că nu ne-am văzut de ceva timp și simțeam nevoia să vorbim... Am încredere, nu știu cum faci dar ai mereu vorbele în buzunar.
*Păi..?! Te ascult..
Știi tu cum sunt oamenii din ziua de azi...și din totdeauna, probabil. Vorbe pe la colțuri, minciuni cu sacu', sfaturi desprinse din manualele de filozofie, păreri false, promisiuni fără număr, orgolii, fățărnicii, lucruri din astea...de fațadă. Cred că toți spunem la un moment dat: "Gata!Până aici, m-am săturat!".
N-ai idee câte preocupări mi-am găsit numai să fac potecă gândurilor aiurite să o ia la fugă. A trecut. Am uitat. Am avut și eu durerea mea sufletească și am mers mai departe. Știi că la capitolul dragoste credeam că la mine nu s-a vărsat încă borcanul cu noroc.. și când mă așteptam mai puțin..
Mi s-a pus pata. Ghici pe cine?!
*Uimește-mă!
Pe el, cunoscut din întâmplare. Anturaje diferite, prieteni nu mai zic. Îl distingeai după zâmbet dintr-o mulțime. Sincer, opusul băieților de care m-am mai "lipit"eu până acum. Privirea aia arogantă, dar cumva senină, impulsiv dar calm în același timp, atrăgător și deschis, un amestec aparent de refuzat. Și...
*Și...?!
M-am făcut că plouă... O dată, de două ori, dar...nu ține la infinit. Îi poți minți pe ceilalți dar nu și pe tine însuți. Poți ignora ploaia dar nu și ceea ce simți, poți fi indiferent față de răutățile lumii dar nu și față de problemele omului drag, poți să-ți ascunzi durerea sau supărarea dar nu și...sclipirea aia..
*Lămurește-mă...
Nu îți voi da multe detalii, deși ele fac diferența. Tot ce îți pot spune e că în mintea mea era o dezordine totală și mă cunoști cât de organizată sunt, din toate punctele de vedere.
*Nu înțeleg..
Iubești Brașovul... Sigur ai în minte minunata panoramă de la Belvedere. Imaginează-ți doar un sfârșit de noiembrie, friguros, cu câțiva fulgi care-și căutau locul și o ceață deasă de nu vedeai nimic. Zi tu nu-i păcat?
*Mare..
Ai prins ideea, așa eram eu. Toată frumusețea sentimentelor mele era umbrită de acea ceață a gândurilor care transmiteau teamă, incertitudini și nehotărâre. Asta până când..
*...mhm?!
Până când mi-am dat seama (într-un final) că iubirea nu e despre tipare, forme sau schițe. Nu există desen tehnic sau artistic care să redea bucuria din inima omului. Nu bifăm calitățile ci le apreciem, nu încadrăm cu roșu defectele ci le acceptăm, nu condamnăm trecutul ci îl respectăm, nu regretul sau cearta schimbă greșeala ci lecția învățată, nu ai cum să te rătăcești sau să nu știi ce vei avea de făcut pentru că nu există un ghid al iubirii, există doar un stilou care scrie prezentul..
*...bucură-te! Iubirea asta este.
* Și eu am învățat că orice rană o vindeci cu trecerea timpului și cu o altă mângâiere, mult mai caldă și profundă, așa că trecutul să îl lași acolo unde s-a așezat și să nu răscolești nimic, amintirile să le pui în cutia lor și să te desprinzi, nu trăiești cu ele ci cu cel care îți este alături, la bine și la greu.
Dacă nu te poți rupe de ceea ce s-a încheiat s-ar putea să pierzi ceea ce ai câștigat.
Pentru că ți-a bătut fericirea la ușa inimii, cheam-o înăuntru și fă-i loc, e un dar ce nu poate fi luat.
Mulțumire...
*Sus, nu la mine. Ai grijă de ceea ce ai primit și de tine, niciun imperiu nu a fost construit într-o singură zi.
