Nuanțe.

Mă bucur că nu am descoperit (încă) limita imaginației mele, că pot reține multe lucruri, momente, chipuri fără să mă simt încărcată de asta, că pot ascunde supărarea cu un zâmbet. 
Mă bucur...
Atunci când îmi este dor de tine e de ajuns să închid ochii și parcă ai sta în fața mea. Îmi amintesc toate momentele când mă ții în brațe sau mă săruți pe frunte, când mă alinți sau mă privești serios, când vorbim, râdem sau glumim, când ne plimbăm sau stăm acasă, când ne contrazicem sau ne supărăm, când... suntem împreună. Și atunci..
*Heiii! ..trezirea la realitate. Visezi cu ochii deschiși?!
Ah, scuză-mă. Nu știu ce am azi..prea multe gânduri. Visul meu e realitatea pe care o trăiesc. Știi ce? Vreau să îmi spui ceva.
 Cum ți-ai descrie viața ta până în acest moment?
*Ce e cu întrebarea asta?!
Pur și simplu..

*Mm... păi ți-aș spune că mă număr printre cei norocoși deși mereu am susținut că pe mine m-a ocolit norocul. Și dacă nu am beneficiat nici măcar de un gram am  în schimb un sac fără fund de bucurii, întâmplări și momente de tot felul. Cred că acolo Sus este Cineva care mă ține în palma Sa și care mă împinge de la spate să fiu eu...simplu, bun și atent. Viața mea ca a fiecăruia e un drum pe care îl parcurgi fără a știi unde e capătul; e poteca din pădure sau asfaltul de oraș, este o alee cu flori sau frunze, cu zăpadă sau noroi, e o intersecție și tu alegi încotro te îndrepți, e calea prin care te cunoști pe tine și te dezvălui celorlalți. Fiecare trece prin filtrul său personal ceea ce i se întâmplă.
Ce crezi că ai primit prea mult sau ce ți-a lipsit?
*Am exact ceea ce am nevoie și puțin mai mult. Mă mulțumesc că sunt sănătoasă și iubită, că sunt apreciată de oamenii cu care interacționez, că primesc critici ca să pot progresa, că am devenit ceea ce mi-am dorit, că am o familie minunată, că știu să fac câte puțin din toate și chiar încerc, că vreau să învăț și îmi asum riscuri, că îmi doresc mereu să fac ceva. Ce mi-a lipsit?! Sinceritatea când simțeam că sunt mințită, curajul de a mi se spune în față pentru a-mi repara greșelile, încrederea când eram dezamăgită, înțelegere uneori  sau chiar o încurajare. Apoi cineva mi-a spus să nu am așteptări de la ceilalți și să nu pretind nimic. Însă, mă cunoști și știi că aplic "legea reciprocității" iar asta cred că e o calitate a legăturilor bune și de durată.
La ce te referi?!
*Spun asta pentru că nu poate exista o relație în care doar unul oferă și celălalt doar așteaptă, aici balanța nu se află în echilibru și duce la saturație. La început e ca o rețetă...punem câte puțin din toate, fiecare vine cu contribuția sa pentru acel bun comun, iar apoi...molipsitor. Ajung să se cunoască și să preia anumite gesturi sau obiceiuri care aparțin celui drag. Crede-mă, e important să respecți poziția și alegerile celuilalt, să îi lași acel culoar pe care pășește doar el, să știi că ceea ce își dorește sau realizează se datorează suportului, înțelegerii și răbdării de care a avut parte, că se bucură să împartă cu tine reușita sa și că vrea să construiască pentru un viitor al vostru. Toți suntem supuși încercărilor și totul ține de cum alegi să rezolvi pentru că oameni fără de pată nu sunt. 
Sunt surprinsă, din nou.. Tu ai un aer aparte și simt că există o moderație în tot ce faci, nu degeaba poți să realizezi atât de multe.
*...mă faci să râd. Ți-am mai spus... După faptă și răsplată. Ai încredere. Toate au timpul și ritmul lor, nu te grăbi. Lasă-le să se așeze.. Tu doar bucură-te și apreciază ce ai acum.