| Mi-am pierdut batista, am mănușile ude și mâinile roșii, fularul nu mai stă strâns la gât și simt aerul rece cum îmi îngheață limba. Toți ceilalți copii sunt deja acasă. Uff.. mi s-a făcut și mie foame. Vreau supă, ceai cu lămâie și desene animate. Dar..ce frumos ninge! Ca în povești! Gata, știu! Mă mai dau o tură cu sania până ajung în capătul străzii, apoi mă scutur de zăpadă și merg acasă. Nu vreau să se supere mama..|
Afară ninge liniștit și în casă arde focul, se aude un Domn, Domn să-nălțăm din depărtare și miroase a sărbătoare. Cât de dor vă e de copilărie? Dar de cei dragi ai voștri? Au trecut anii dar nu ne-a trecut timpul. Suntem "oameni mari" dar ascundem în sufletul nostru o fărâmă din copilul de altădată.
Am auzit de nenumărate ori că sărbătorile nu mai sunt ca altădată. Adevărat... dar ce ne oprește să le dăm "gust"? Ce-a trecut nu mai putem întoarce dar putem încerca să nu ne pierdem pe noi. Problema e că suntem prea ocupați ca să simțim adierea Crăciunului. Muncim din greu, stăm și peste program de câte ori se poate, stăm la cozi în supermarket, ne enervăm și facem totul pe grabă.
Poate că undeva acolo, trebuie să recunoaștem că și noi greșim.
Bat la fereastră colindele, urările și gândurile sincere! Primiți-le! Uitați pentru o secundă de ceea ce ați cheltuit și încercați să vă gândiți la ceea ce ați primit. Darurile cele mai de preț sunt familia, sănătatea și dragostea. La ce folos dacă masa e plină și sufletul e gol?
Arde o lumânare, se simte miros de portocale și cetină de brad. Să dăruim din multul sau puținul nostru, iar dacă nu avem nimic, să dăruim un zâmbet sau o vorbă bună. Pot însemna foarte mult.
De noi depinde schimbarea. Inimă curată și senină, să facem ca aceste momente să conteze și să nu pierdem speranța. Fuguța la zăpadă, plimbare sau patinoar, nu-i bai dacă faci hapciu, trece cu vin fiert sau ceai, dormiți, dansați, colindați, cumpărați, pregătiți, gătiți, zâmbiți și fiți fericiți!
L A M U L Ț I A N I !
Mă bucur că nu am descoperit (încă) limita imaginației mele, că pot reține multe lucruri, momente, chipuri fără să mă simt încărcată de asta, că pot ascunde supărarea cu un zâmbet.
Mă bucur...
Atunci când îmi este dor de tine e de ajuns să închid ochii și parcă ai sta în fața mea. Îmi amintesc toate momentele când mă ții în brațe sau mă săruți pe frunte, când mă alinți sau mă privești serios, când vorbim, râdem sau glumim, când ne plimbăm sau stăm acasă, când ne contrazicem sau ne supărăm, când... suntem împreună. Și atunci..
*Heiii! ..trezirea la realitate. Visezi cu ochii deschiși?!
Ah, scuză-mă. Nu știu ce am azi..prea multe gânduri. Visul meu e realitatea pe care o trăiesc. Știi ce? Vreau să îmi spui ceva.
Cum ți-ai descrie viața ta până în acest moment?
*Ce e cu întrebarea asta?!
Pur și simplu..
*Mm... păi ți-aș spune că mă număr printre cei norocoși deși mereu am susținut că pe mine m-a ocolit norocul. Și dacă nu am beneficiat nici măcar de un gram am în schimb un sac fără fund de bucurii, întâmplări și momente de tot felul. Cred că acolo Sus este Cineva care mă ține în palma Sa și care mă împinge de la spate să fiu eu...simplu, bun și atent. Viața mea ca a fiecăruia e un drum pe care îl parcurgi fără a știi unde e capătul; e poteca din pădure sau asfaltul de oraș, este o alee cu flori sau frunze, cu zăpadă sau noroi, e o intersecție și tu alegi încotro te îndrepți, e calea prin care te cunoști pe tine și te dezvălui celorlalți. Fiecare trece prin filtrul său personal ceea ce i se întâmplă.
Ce crezi că ai primit prea mult sau ce ți-a lipsit?
*Am exact ceea ce am nevoie și puțin mai mult. Mă mulțumesc că sunt sănătoasă și iubită, că sunt apreciată de oamenii cu care interacționez, că primesc critici ca să pot progresa, că am devenit ceea ce mi-am dorit, că am o familie minunată, că știu să fac câte puțin din toate și chiar încerc, că vreau să învăț și îmi asum riscuri, că îmi doresc mereu să fac ceva. Ce mi-a lipsit?! Sinceritatea când simțeam că sunt mințită, curajul de a mi se spune în față pentru a-mi repara greșelile, încrederea când eram dezamăgită, înțelegere uneori sau chiar o încurajare. Apoi cineva mi-a spus să nu am așteptări de la ceilalți și să nu pretind nimic. Însă, mă cunoști și știi că aplic "legea reciprocității" iar asta cred că e o calitate a legăturilor bune și de durată.
La ce te referi?!
*Spun asta pentru că nu poate exista o relație în care doar unul oferă și celălalt doar așteaptă, aici balanța nu se află în echilibru și duce la saturație. La început e ca o rețetă...punem câte puțin din toate, fiecare vine cu contribuția sa pentru acel bun comun, iar apoi...molipsitor. Ajung să se cunoască și să preia anumite gesturi sau obiceiuri care aparțin celui drag. Crede-mă, e important să respecți poziția și alegerile celuilalt, să îi lași acel culoar pe care pășește doar el, să știi că ceea ce își dorește sau realizează se datorează suportului, înțelegerii și răbdării de care a avut parte, că se bucură să împartă cu tine reușita sa și că vrea să construiască pentru un viitor al vostru. Toți suntem supuși încercărilor și totul ține de cum alegi să rezolvi pentru că oameni fără de pată nu sunt.
Sunt surprinsă, din nou.. Tu ai un aer aparte și simt că există o moderație în tot ce faci, nu degeaba poți să realizezi atât de multe.
*...mă faci să râd. Ți-am mai spus... După faptă și răsplată. Ai încredere. Toate au timpul și ritmul lor, nu te grăbi. Lasă-le să se așeze.. Tu doar bucură-te și apreciază ce ai acum.
Știi povestea aia cu: "Doamne ce frumoasă ești! " ?! O știi sau dacă nu, sigur ai auzit-o. Frumusețea e mirare, încântare, surprindere, simplitate și se ascunde în ochii celui care privește. Nu degeaba se spune că, gusturile nu se discută. Când o persoană ți se pare frumoasă și plăcută, o vezi în întregime așa. Ți-e dragă și te bucuri de prezența ei oricând. Te atrage modul de a gândi, perspectiva asupra vieții, felul cum își pune întrebări și caută răspunsuri, curiozitatea, părul desprins când e pe fugă sau eleganța când iese seara în oraș, râsul și chipul trist când plânge, gingășia cu care privește copiii, florile sau reușitele tale, tactul cu care caută cuvinte când nu știe ce să zică pentru că oricum ar fi poartă în sufletul ei acel ceva care o face să fie specială.
Știi povestea cu: "Adevărul e dureros. " și atunci... să te mint frumos?! Citisem undeva că sinceritatea a ajuns să îndepărteze oamenii în loc să îi apropie și cred că nu e departe de adevăr. Pentru că ne e greu să mai acceptăm ideea că putem greși altora, că vrem să fim învăluiți așa într-un aer plin de complimente, să ne ridice mândria fiecare laudă deși e spusă de "ochii lumii". A spune verde în față nu înseamnă a-l jigni pe celălalt sau a-l face să pară cel mai vinovat om din lume. Înseamnă să ai suficientă răbdare și înțelegere, să îl privești senin și să îți exprimi opinia. Ca să fim iubiți nu trebuie să aprobăm tot ce spune celălalt pentru că " Succesul unei relații nu este să gândiți la fel, ci să gândiți împreună".
Știi povestea cu: "Sunt ca două pietre tari" ?! Cea mai mare distanță dintre două persoane se numește orgoliu. Așa se întâmplă atunci când în mintea fiecăruia se aude mai tare părerea proprie, când își impun singuri o barieră de a nu ceda, de a nu da dreptate sau crezare celuilalt, de a-și susține ideea până când nu-și mai vorbesc pentru că e foarte mare ambiția de a ține la păreri.
Știi povestea cu: "Au trăit fericiți până la adânci bătrâneți"?! Să știi că nu e doar o poveste, un vis sau o idee. E realitate. E realitatea a doi oameni care se acceptă, se înțeleg și se iubesc. Care se caută, se găsesc și rămân împreună. Care greșesc, iartă și merg mai departe. Care luptă, comunică și rezolvă.
Totul în iubire. Nimic fără. Unul pentru celălalt.
Nu știu ce mă fascina mai mult...imaginea din gândurile mele, fotografiile surprinse în mod neașteptat, privirea care mă topea într-o secundă, zâmbetul sincer sau modul în care mă săruta de teamă să nu mă trezească. Nu știu de unde valul acela de energie când o zi întreagă umblam de colo-colo. Nu știu ce este mai frumos...modul în care îmi șoptește la ureche deși știe că mă gâdilă, da..îmi "gâdilă" sufletul, încercările de a mă surprinde te miri cum, felul în care se abține de multe ori să nu râdă văzându-mă ce-mi "coace" mintea ori imaginația care își face de cap când mă aude spunând cine știe ce pățanii de-ale mele.
*Ce de noutăți. Hai! Mai surprinde-mă cu ceva.
Nu știu dacă o să mă înțelegi dar la început adormeam foarte greu știind că sunt singură. Eram într-un loc străin dar spre surprinderea mea simțeam că aparțin acelui loc, că deși ocupam puțin spațiu fizic dominam aproape totul prin atitudine, energie, prezență. Singurele două lucruri care mă făceau să adorm erau capul meu pe perna lui și mirosul inconfundabil. De acolo începea visul.
*Tu crezi în asta?! Te văd foarte încântată, ceea ce nu e deloc rău, din contră.. doar că îți pot garanta că povești ca ale tale sunt destule.
Uite... Situațiile cu care m-am confruntat eu până acum mi-au demonstrat că nimic în viața asta nu este întâmplător. Nu poți închide ușa iubirii, a șansei de a-ți întâlni omul drag doar pentru că nu a fost bine până acum. Nu există dezamăgiri care să nu vină la pachet cu un set de "lecții de viață", nu sunt minciuni care să nu scoată adevărul la suprafață la un moment dat, nu sunt eșecuri care să nu te ambiționeze mai mult sau să îți arate că nu acolo e drumul tău, nu sunt zile urâte după care să nu răsară Soarele, nu sunt probleme fără măcar o cale de rezolvare.
*Aici voiam să ajung și văd că ești hotărâtă. Iubirea se apără, în fața oricui și oriunde. Fără să exagerezi într-o relație trebuie să "gândești cu inima". Asta nu înseamnă să te rupi de realitate, nicidecum. Asta înseamnă să știi ce să permiți, cât să oferi, cum să reacționezi și unde vrei să ajungi.
*Hei! Bine ne-am revăzut. Telefonul tău m-a pus pe gânduri..era un fel de-a râsu-plânsu', nu am înțeles nimic.
Stai liniștită, nici eu nu mă înțeleg uneori.
Uite...vreau să îți povestesc ceva.. Chiar îmi era dor că nu ne-am văzut de ceva timp și simțeam nevoia să vorbim... Am încredere, nu știu cum faci dar ai mereu vorbele în buzunar.
*Păi..?! Te ascult..
Știi tu cum sunt oamenii din ziua de azi...și din totdeauna, probabil. Vorbe pe la colțuri, minciuni cu sacu', sfaturi desprinse din manualele de filozofie, păreri false, promisiuni fără număr, orgolii, fățărnicii, lucruri din astea...de fațadă. Cred că toți spunem la un moment dat: "Gata!Până aici, m-am săturat!".
N-ai idee câte preocupări mi-am găsit numai să fac potecă gândurilor aiurite să o ia la fugă. A trecut. Am uitat. Am avut și eu durerea mea sufletească și am mers mai departe. Știi că la capitolul dragoste credeam că la mine nu s-a vărsat încă borcanul cu noroc.. și când mă așteptam mai puțin..
Mi s-a pus pata. Ghici pe cine?!
*Uimește-mă!
Pe el, cunoscut din întâmplare. Anturaje diferite, prieteni nu mai zic. Îl distingeai după zâmbet dintr-o mulțime. Sincer, opusul băieților de care m-am mai "lipit"eu până acum. Privirea aia arogantă, dar cumva senină, impulsiv dar calm în același timp, atrăgător și deschis, un amestec aparent de refuzat. Și...
*Și...?!
M-am făcut că plouă... O dată, de două ori, dar...nu ține la infinit. Îi poți minți pe ceilalți dar nu și pe tine însuți. Poți ignora ploaia dar nu și ceea ce simți, poți fi indiferent față de răutățile lumii dar nu și față de problemele omului drag, poți să-ți ascunzi durerea sau supărarea dar nu și...sclipirea aia..
*Lămurește-mă...
Nu îți voi da multe detalii, deși ele fac diferența. Tot ce îți pot spune e că în mintea mea era o dezordine totală și mă cunoști cât de organizată sunt, din toate punctele de vedere.
*Nu înțeleg..
Iubești Brașovul... Sigur ai în minte minunata panoramă de la Belvedere. Imaginează-ți doar un sfârșit de noiembrie, friguros, cu câțiva fulgi care-și căutau locul și o ceață deasă de nu vedeai nimic. Zi tu nu-i păcat?
*Mare..
Ai prins ideea, așa eram eu. Toată frumusețea sentimentelor mele era umbrită de acea ceață a gândurilor care transmiteau teamă, incertitudini și nehotărâre. Asta până când..
*...mhm?!
Până când mi-am dat seama (într-un final) că iubirea nu e despre tipare, forme sau schițe. Nu există desen tehnic sau artistic care să redea bucuria din inima omului. Nu bifăm calitățile ci le apreciem, nu încadrăm cu roșu defectele ci le acceptăm, nu condamnăm trecutul ci îl respectăm, nu regretul sau cearta schimbă greșeala ci lecția învățată, nu ai cum să te rătăcești sau să nu știi ce vei avea de făcut pentru că nu există un ghid al iubirii, există doar un stilou care scrie prezentul..
*...bucură-te! Iubirea asta este.
* Și eu am învățat că orice rană o vindeci cu trecerea timpului și cu o altă mângâiere, mult mai caldă și profundă, așa că trecutul să îl lași acolo unde s-a așezat și să nu răscolești nimic, amintirile să le pui în cutia lor și să te desprinzi, nu trăiești cu ele ci cu cel care îți este alături, la bine și la greu.
Dacă nu te poți rupe de ceea ce s-a încheiat s-ar putea să pierzi ceea ce ai câștigat.
Pentru că ți-a bătut fericirea la ușa inimii, cheam-o înăuntru și fă-i loc, e un dar ce nu poate fi luat.
Mulțumire...
*Sus, nu la mine. Ai grijă de ceea ce ai primit și de tine, niciun imperiu nu a fost construit într-o singură zi.
Omul cât trăiește învață. Învață să zboare...cu gândurile cât de departe poate, învață să ofere...de la sfaturi la cadouri scumpe, învață să ierte....răutatea și vântul aspru dintr-o zi de octombrie, învață să adune...amintiri sau lucruri, învață să construiască....relații sau case, învață să lupte....pentru dreptate sau idealuri, învață să suporte....frigul sau gura lumii, învață să aștepte...promovarea sau primul copil, învață să transmită....gânduri sincere sau urări de bine, învață să simtă...căldura solară sau sufletească, învață să iubească...natura și oamenii, învață să fie recunoscător...familiei sau bunului Dumnezeu. Abia când gustă puțin din toate atunci învață cu adevărat ce înseamnă să trăiești,să fii un om viu nu doar în acte, ci în inima ta, să te bucuri de viață, să apreciezi sănătatea și omul iubit, să deschizi ochii împăcat cu fratele și cu conștiința ta, să simți mirosul răcoros al dimineții și să zâmbești ascultând melodia preferată. Până și cafeaua e mai dulce când o bei cu cin' ți-e drag!
Creionul destinului poate desena cele mai deosebite povești. Și o face. Zi de zi, la fiecare răsărit al unei noi vieți. El trasează conturul iar noi stabilim detaliile. Am văzut valuri mari...de sentimente. Acelea care îți taie respirația,acelea care schimbă totul. Omul drag nu se ține doar cu vorbe bune și gânduri senine. El alege să fie alături de tine, te vrea pe tine din mii de suflete și chipuri.
Să speri,să dăruiești,să ierți,să mulțumești și să iubești.
Alergi mereu...acum, unde mai zbori tu gândule?
...unde-i acela departe de tine, dar aproape, în inima ta.
În iubire, le cauți,le simți,le știi,le vrei pe toate...sau măcar câte puțin din fiecare. Emoții, sentimente, senzații, gânduri, temeri, bucurii, întrebări,răspunsuri,discuții,vise,iluzii,fotografii,îmbrățișări...tot.
Sunt lucruri aparent nesemnificative dar care pot fi ca "sarea în bucate",ele dau gustul. Cuvintele pot fi ca razele de soare,calde și plăcute,pot fi stropi de ploaie,trezindu-te la realitate,pot fi săgeți dar ai grijă care este ținta,pot fi cuie și nu se lasă răni, pot fi lumină,seninul Cerului sau curcubeul. Spațiul dintre ea și el care dorm pe marginea patului când sunt certați poate părea o distanță kilometrică raportată sufletește,îngrijorarea ei așteptându-l să vină acasă e la fel ca cea a mamei care își așteaptă copilul,ambiția lui de a dovedi că sunt momente în care e bine să fie în lumea lui neputând da cu piciorul gândului la cea care îi va deschide ușa, sunt situații care nu pun întrebări dar care cer răspunsuri,cer comunicare,cer cuvinte. Și atunci nu cumva... vorba dulce mult aduce?!
Spui Trecut și te lovești de lecții de viață,spui Viitor și asculți sunetul dorințelor care se grăbesc să devină realitate, spui Prezent și spui Acum.
Te descrii pe tine,cel de astăzi care se află într-un punct al vieții...încă faci o schiță a destinului,te străduiești,mai adaugi,mai ștergi,mai dai la o parte și tot nu este cum îți dorești. Te surprinde fiecare noutate și parcă ți-ai dori să ai aripi să poți zbura,acolo sus...să vezi lumina și să îți încarci bateriile.
La 5 ani erai un om mic dar cu visuri mari,voiai să fii medic sau profesor,actor sau cântăreț,visai că vei avea o casă mare și frumoasă,cu piscină și terasă..exact așa cum vedeai în filme.
Imprevizibil.
Cursul vieții se poate schimba într-o secundă datorită unui simplu gând sau impuls. O decizie poate risca sau poate câștiga totul. Hai să facem avioane de hârtie și să ne scriem problemele în interior,să le alungăm de la noi ca să fie liniște,dacă plouă să ne bucurăm că putem vedea curcubeul căci în orice tristețe se regăsește și picurele de speranță,când vedem apusul să spunem Mulțumesc...s-a mai dus o zi.
Există suflete care merită totul iar ceea ce faci pentru ele nu se mai numește sacrificiu ci dorință, sunt momente care îți topesc inima deși era un cub de gheață,atunci simți câtă căldură se poate ascunde în interiorul tău și stii că ești capabil să iubești necondiționat.
Lasă vântul să alunge teama,oamenii curajoși care își asumă totul pentru a câștiga ceea ce nu poți cumpăra cu bani sunt eroii zilelor noastre,prinții sunt cei care știu încă să sărute mâna și fruntea iubitei sau soției ca semn de recunoștință,cei care susțin,încurajează,respectă,apreciază și sunt acolo. Zânele sunt acele ființe menite să aducă pe lume o nouă viață fără a se plânge de kilogramele în plus sau nopțile nedormite,sunt femeile care își păstrează feminitatea și sensibilitatea, cele care abordează diplomația pentru a evita contradicțiile,cele care sunt sincere și își știu locul.
Sunt recunoscătoare pentru tot ce am primit,fericită cu ceea ce am şi deschisă către ceea ce mă aşteaptă.
Aiaiai...soare darnic de primăvară apărut la jumătatea lunii Februarie,unde ai stat ascuns?! Ai fost dincolo de nori și ai ascultat glasul îngerilor,sau probabil ai încălzit inima mării sau a florilor răsărite în alte colțuri ale lumii,ai lăsat seninul iernii să calce pe pământul pe care las urme și eu,ai fost ca părintele care își ocrotește copilul cu rugăciunea deși acesta este departe,ai stat mai la distanță dar tot ai luminat...drumul meu și al altora,tu ai dăruit lumină și căldură pământului și firii mele trupești iar Cel de Sus le-a dăruit pe acestea sufletului meu,căci Dumnezeu este Iubire.
Nu cel mai scump pat sau cea mai fină pernă aduc somnul liniștit,ci conștiința împăcată,nu-i mai bună apa din paharul de cristal decât cea de la gura izvorului,nu aduc bijuteriile scumpe fericire pe chipul tău dacă privirea ascunde suferința și nemulțumirea,nu au valoare lucrurile pe care le agonisești dacă în schimbul lor ți-ai pierdut timpul și bucuria de a trăi momente semnificative cu care nu te mai întâlnești,nu este de ajuns să ai...dacă nu știi să folosești,un sac de calități ascunse sunt ca lutul pe masa olarului,materialul este..însă lipsește mâna care să-i dea formă,culoare,strălucire.
Când ai întâlnit Fericirea..pe stradă sau în alt loc,prinde-o de mână,dă-i aripi să se înalțe,ține-o aproape și bucură-te de ea. Căci fericirea fiecăruia dintre noi are suflet,nume,chip,poveste și viață.
Orice ar fi,oriunde ai fi și oricum s-ar întâmpla ACASĂ sunt părinții,iar legătura dintre ei și copilul lor e sfântă. Acolo ai gustat din ale lor povețe,ai făcut cunoștință cu întâmplări de tot felul și ai descoperit ce înseamnă noțiunea de familie. Azi,mâine,poimâine îți va veni rândul...vei dori să fii stâlpul casei așa cum era tata,sau să ai energia mamei,să te căsătorești,să ai o rânduială,un vis,copii,flori de oferit,sentimente de dăruit,timp împărțit și un alt drum pe care ai pășit cu jumătatea care te întregește.
Singurătatea nu se poate vinde iar timpul nu se poate cumpăra.
Acasă suntem noi,familie,trăiri,împreună. La bine și greu,cu mult sau puțin,devreme sau târziu,obosiți sau supărați,râzând sau plângând,hotărâri și decizii, îmbrățișări și prăjituri,musafiri și liniște,treburi sau vacanțe,răciți sau firavi,rugându-ne și iertându-ne,acceptându-ne și iubindu-ne.
Și spune o vorbă: "Omul sfințește locul".
