Îmi amintesc de vârsta curiozităţilor mele (ca şi acum de altfel) cam pe la 7 ani,când părinţii nu adormeau fără a spune cu mine rugăciunile,când nu mă scuteau de efort şi mă implicau în activităţile casei,când mă supăram că nu aveam suficient timp de joacă,când îmi pierdeam răbdarea cu mamaie în grădină,când alergam după fluturi şi râdeam singură,când suportam criticile mamei că ţineam pisica în braţe,când plângeam din cauza pedepselor în timp ce copiii mă strigau la poartă.. În mintea mea toate lucrurile erau mari şi dificile,dar şi eu eram un caracter puternic,un soldăţel pregătit pentru toate provocările, încă de atunci întrebările formau un lanţ neîntrerupt,eram dornică de cunoaştere,fericită,liberă,fără griji...ah,copilărie! Nu am fost entuziasmată atât de mult de cadourile primite de la aşa zisul Iepuraş cum am fost de mersul la biserică cu clasa,un grup de douăzeci de suflete care au primit Sfânta Împărtăşanie..ce energici,luminoşi şi liniştiţi eram. Între timp am înţeles că obligaţiile ne amintesc că suntem responsabili faţă de cei din jurul nostru,certitudinile sunt clarităţile care oferă singuranţă,principiile subliniază tiparul personalităţii iar voinţa omului e cununa tuturor acţiunilor sale,e implicare,dorinţă liberă.
Armonia dintre ceea ce gândeşti,ceea ce spui şi ceea ce faci se numeşte echilibru. Brebenei,magnolie,toporaşi. Raze de soare şi miros de iarbă proaspătă. Muzica gândurilor sub florile de măr şi cireş,o amintire din trecut sau un regret,un gând la cel drag şi un gram de emoţie,sentimente care înfloresc..e linişte.
E ziua Învierii şi clopotele bat. Lumina sfântă e focul viu al vieţii,nu ne-am înnoit doar hainele ci şi viaţa,schimbăm răul în bine,patimile în virtuţi şi temerile în hotărâri. Suntem fiecare unde ne poartă drumul vieţii,călători sau în preajma celor dragi,ne uneşte iubirea. Ieri au fost lacrimi,azi e bucurie.
Hristos a Înviat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu